Carte muzicală românească în actualitate

7 Mai 2010 | 494 vizualizări
Comentează

de Cristina Sârbu

Opera Română din Cluj

   

Am admirat şi am respectat întotdeauna cercetătorii împătimiţi de trecut; pe aceia care stiu că fără acest trecut nu există nici prezent nici viitor şi care, gata de orice sacrificiu, pornesc pe urmele unor înscrisuri  îngălbenite de vreme sau ale unor fotografii care au păstrat peste timp zâmbete îmbrăcate în haine desuete. Aceste călătorii durează, pentru unii, o întreagă viaţă. La sfârşit de drum însă, sentimentul de mulţumire/bucurie, cu care descoperitorul de comori - crezute definitiv pierdute - este răsplătit, este  copleşitor.

Muzicologul Octavian Lazăr Cosma este un astfel de cercetător.

Datorită pasiunii şi muncii sale migăloase,  au ieşit pe rând volumele Opera românească (2 volume) , Oedipul enescian , Hronicul muzicii româneşti (9 volume) , Hronicul Operei Române din Bucureşti (a apărut vol. 1), Universul muzicii româneşti - Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România, Simfonicele Radiodifuziunii Române - 1928-1998 , Filarmonica din Bucureşti în reflectorul criticii muzicale - 1921-1945, Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti la 140 de ani (Istoria Conservatorului) (au apărut vol. 1 şi vol. 2) şi Opera Română din Cluj - 1919-1999 (a apărut vol. 1).

Putem spune, fără a greşi, că Octavian Lazăr Cosma a rescris, practic, istoria vieţii muzicale româneşti, recompunând firul poveştii din amănunte şi detalii pe care trecerea timpului le-a ascuns sau le-a uitat. A fost un timp în care vieţii muzicale  i s-a cerut să uite oameni, să nege cariere şi valori, să ignore pagini muzicale semnate de nume incomode pe teme incomode şi ele.  Părea că toată istoria culturii romaneşti nu a existat înainte de un anume moment istoric. Anii au trecut şi, după 1989, am început să  ridicăm vălul uitării. Şi la lumina zilei au ieşit în toată splendoarea lor oameni şi timpuri,  instituţii şi reuşite artistice prin care ne-am reprimit practic dreptul la viaţă, în calitate de continuatori ai unor tradiţii care obligă.

Opera Naţională din Cluj este prima scenă lirică românească instituţionalizată, purtând însemnul de naţională, cu alte cuvinte, recunoscută ca fiind  de stat şi bucurându-se de toate avantajele – dar şi de toate dezavantajele! – acestui statut.  În cercetarea sa – Opera Romană din Cluj ( vol. I)- Octavian Lazăr Cosma parcurge pas cu pas anii 1919-1959. Citind, am avut de multe ori senzaţia că am în mâini un roman poliţist cu intrigi, lupte subterane, lovituri sub centură, dispariţii spectaculoase şi reveniri şi mai spectaculoase în luminile reflectoarelor. Dar, în acelaşi timp, am avut la fel de puternică senzaţia că asist la escaladarea unui pisc semeţ pe care, învingând greutăţi neaşteptate şi obstacole ce păreau uneori de netrecut, artiştii clujeni au reuşit să înfigă steagul victoriei.

Cercetătorul vorbeşte documentat despre un Ardeal muzical şi muzicalizat, în care spectacolele unor amatori ambiţioşi alternau cu cele ale unor trupe lirice străine aflate în turneu.  Melomanii împătimiţi ai pământului au dorit apoi să aibă un teatru şi o operă ale lor, în  care să se joace şi să se cânte în limba română. S-a ajuns greu dar s-a ajuns  la memorabilul septembrie 1919 şi la înfiinţarea Operei Române din Cluj cu primul său director, cântăreţul şi regizorul Constantin Pavel. În faţa cititorului, cercetătorul înşiruie apoi aventurile devenirii acestei instituţii. Istoria se scrie cu date exacte, documente susţinătoare şi o iconografie spectaculoasă. În fiecare stagiune se vorbeşte pe larg despre titlurile noi, alinierea artiştilorla repertoriul european, succesele lor între graniţele ţării şi dincolo de ele.

Mari nume ale vieţii lirice româneşti, astăzi legende, au pornit de la Cluj. Interesant şi de admirat este efortul colectiv al elitei intelectualilor din oraşul de pe Someş pentru susţinerea Operei pe care nici anii grei de refugiu la Timişoara nu au putut să o dezechilibreze – mai mult, după revenirea  Operei Române la sediul din Cluj, timişorenii au dorit şi au reuşit să îşi înfiinţeze propria operă.

Cuvintele mele se doresc doar un imbold prin care spiritul curios al melomanului să fie incitat şi împins către lectură. Va parcurge fascinat şi încântat cartea lui Octavian Lazăr Cosma, volum pentru care cercetătorul a muncit cu acribie mulţi, foarte mulţi ani. Drumul nu se opreşte însă aici.  Muzicologul Octavian Lazăr Cosma ne-a rămas dator cu un al doilea volum în care să putem parcurge istoria Operei Române din Cluj din 1960 şi pâna în 1999. Cartea este aproape gata si, autorul m-a asigurat că nu va mai dura prea mult până când o vom putea găsi în librării.

Taguri: istorie, operă, cronică

Citește mai multe articole
de Cristina Sârbu

Articole cu teme similare:

• „StudiOpera”

• Acum
• Urmează

• Cronica de Jazz

• Distincții de excelență

• FNT 2010

• PUSH

• Festivalul Național de Teatru 2010

• Ultimele 24 de ore
• Săptămână
• Lună

Parteneri Online: